Principii fundamentale de bioetică medicală Dr Ivan Puiu. - презентация

Problema bioeticii din punct de vedere legal. Etica, bioetica şi contractele

Probleme de Bioetica | PDF

Ordinea publică este o condiţie negativă de valabilitate a contractului [1]fiind principala limită a efectelor contractului. O valoare similară o au bunele moravuri. Într-adevăr, atât conform fostului art. Din dispoziţiile relative la buna credinţă, din art.

problema bioeticii din punct de vedere legal

Exerciţiul abuziv al dreptului poate însemna nu numai fixarea finalităţii de a-l vătăma sau păgubi pe altul, ci şi excesul, nerezonabilitatea şi contrarietatea cu bună credinţă care, după câte se observă, este legată de cerinţa acordului cu ordinea publică şi cu bunele moravuri a acestui drept. Aceste dispoziţii sau legi care interesează ordinea publică pot fi echivalate cu normele prohibitive, care interzic o acţiune sau un comportament.

problema bioeticii din punct de vedere legal

Sancţiunea care intervine în caz de încălcare a acestor norme prohibitive este, de regulă, nulitatea absolută, totală sau parţială, a contractului, dar în plus, în condiţiile unor norme sau problema bioeticii din punct de vedere legal speciale, clauzele care afectează ordinea publică pot fi considerate nescrise sau lipsite de efecte. Un astfel de exemplu este reprezentat de clauza leonină, reglementată în domeniul contractului de societate.

Etica, bioetica şi contractele – ESSENTIALS

Un alt exemplu îl reprezintă clauzele abuzive din contractele consumatorilor cu comercianţii. Dispoziţiile sau legile care interesează ordinea publică pot fi privite, însă, şi ca extensii, completări sau modificări ale efectelor contractului, situaţie în care putem echivala legile şi dispoziţiile respective cu normele onerative, care obligă la un anumit comportament, inclusiv la inserarea unor dispoziţii sau clauze în contract, dincolo de voinţa concordantă a părţilor.

problema bioeticii din punct de vedere legal

În această categorie intră contractele reglementate total sau parţialprecum şi contractele forţate. Fiind vorba de contracte care se execută în timp, momentul apariţiei legii noi, modificatoare a regimului contractului vizat, împarte efectele contractului în două categorii: i cele epuizate până la momentul apariţiei legii noi, care nu vor fi supuse dispoziţiilor acesteia, întrucât se opune principiul ne-retroactivității legii civile [2]şi ii cele viitoare, în curs de apariţie şi derulare, care vor fi supuse legii noi, conform principiului activităţii şi efectivităţii legii noi.

Noţiunea clasică de ordinea publică acoperă, practic, exclusiv faţeta de norme prohibitive.

Această bună funcţionare este o finalitate care interesează fiecare individ şi, în acelaşi timp, întreaga colectivitate, mai ales cea plătitoare de taxe şi impozite, care finanţează această funcţionare. Statul este organizarea societăţii umane bazată pe asocierea membrilor comunităţii pentru efectuarea şi gestionarea unor cheltuieli publice, în vederea obţinerii ordinii şi siguranţei, lucruri pe care membrii comunităţii nu le pot obţine în mod individual, fiind peste puterile lor.

Statul este acea forţă socială care, oricâtă putere brută ar avea un individ sau chiar o colectivitate, deţine o forţă mai mare decât orice putere individuală sau colectivă luate separat. Pe măsura dezvoltării şi orientării societăţii moderne către o comunitate globală, interconectată, conceptul de ordine publică s-a lărgit exponenţial, ajungând să se extindă din domeniul organizării politico-statale, în domeniul social şi economic.

Revista Universul Juridic

Într-adevăr, în prezent se acceptă că există o ordine publică economică din care fac parte aşa-numitele norme de ordine publică de direcţie, conţinând, în principal, legislaţia concurenţei, şi aşa-numitele norme de ordine publică de protecţie, conţinând, în principal, legislaţia protecţiei consumatorilor şi una socială, ambele căpătând rang de condiţie negativă de valabilitate a contractelor, rang pe care îl deţinea până nu demult doar ordinea publică tradiţională clasică.

În plus, bunele moravuri sunt ataşate unei anumite culturi, regiuni sau țări. Spre exemplu, uniunile consensuale între două sau mai multe persoane, de sex opus sau de acelaşi sex sunt permise şi produc efecte juridice în Franţa, încă dinîn timp ce în România sunt considerate concubinaj cu evidentul accent peiorativ şi, în orice caz, fiind lipsit de efecte juridice, patrimoniale sau nepatrimoniale sau relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex care nu mai sunt incriminate, dar nici nu sunt producătoare de efecte juridice ori poligamie.

În Canada este permisă nu numai căsătoria între persoane de acelaşi sex, dar şi reproducerea asistată medical sau adopţia efectuate de cuplurile homosexuale. Dar nu şi în România. Bunele moravuri reprezintă, într-o descriere simplificată, normele morale ale unei societăţi la un moment dat, etica după care se ghidează la nivel principial acea societate, fiind criteriul sau standardul acelei societăţi în funcţie de care omul poate face distincţia între bine şi rău, între normal şi anormal, între uman şi inuman.

Bunele moravuri ne spun myopia retina ar trebui să fie dreptul şi nu cum este sau ce este dreptul [4].

problema bioeticii din punct de vedere legal

Etica este cea care face din cunoaşterea şi aplicarea dreptului denumită juris prudentia de romanio ştiinţă a dreptăţii, o cunoaştere deopotrivă sacră şi umană. Etica este o cerinţă simplă, vine dinlăuntrul fiinţei umane raţionale şi emoţionale, reflecta tendinţa naturală a omului de a face şi pretinde binele problema bioeticii din punct de vedere legal dreptatea, valorile perene ale umanităţii şi, de aceea, este acceptată la nivel intrinsec sau chiar impusă de constrângerile sociale.

Ritualul viziunii moravuri aduc etică, adică valorile perene ale umanităţii, în contemporaneitate şi în spaţiul geografic al unei comunităţi. Deşi pentru juriştii formalişti şi pozitivişti morala etica este în afara dreptului, mai ales pentru că, în caz de încălcare a normelor morale, nu există consecinţe juridice vizibile, pozitiviste, în realitate, morala este coagulantul societăţii şi, de aceea, reprezintă în cel mai înalt mod interesul social.

De asemenea, întrucât nu există nici coduri de precepte morale, nici uniformitate în spaţiu şi timp în privinţa admisibilităţii şi aplicabilităţii acestora şi nici granițe foarte exacte între bine şi rău, s-ar putea susţine şi că astfel de norme a-juridice nu pot avea valoare juridică, întrucât nu sunt predictibile.

Principiile bioeticii si utilizarea acestora in decizia etica.

Dar, în mod evident, este uşor de decelat între bine şi rău în funcţie de ceea ce un număr foarte mare de membri contemporani ai unei comunităţi înţeleg prin aceste concepte. De asemenea, distincţia este simplă dacă ne raportăm la valorile perene ale umanităţii.

Bioetica in Sanatatea publica

Întrucât reprezintă coagulantul oricărei societăţi, s-ar putea spune că valorile morale, mai ales cele tradiţionale, sunt mai stabile şi mai predictibile decât legea. Spre exemplu, primul şi cel mai important principiu moral primum non nocere, adică, în primul rând, să nu faci rău este un principiu al bio eticii valabil atât pentru jurişti, cât şi pentru medici.

Este greu de crezut că acest principiu are gradaţii diferite sau reacţii adverse din partea altor categorii de profesionişti sau a simplilor particulari. Nimeni nu avut, nu are sau nu va avea încredere în cei care fac rău altora.

Probleme de Bioetica

Este evident că o astfel de regulă morală este nepieritoare. Ar fi grav şi riscant dacă s-ar renunţa la valorile şi normele moralei, în schimbul unor norme pozitiviste efemere şi dependente de o putere legiuitoare mai mult sau mai puţin legitimă, norme care se caracterizează tocmai prin imprecizie şi impredictibilitate, dar şi prin tendinţa de schimbare permanentă în funcţie de interese de grup sau de generaţie. În baza a ceea ce înţelege, practic, toată lumea prin bine şi rău, în baza valorilor perene, neschimbătoare, ale moralei, care pot fi considerate temelii sau piloni problema bioeticii din punct de vedere legal noţiunii de drept natural, putem decela relativ uşor ceea ce este abuziv sau nu, înşelător sau nu, cinstit sau nu, aşa cum putem decela relativ uşor ce este un furt, ce este o piraterie, ce este un act de exploatare nedreaptă a unei persoane vulnerabile şi ce este un act sau fapt de lipsire de libertate şi de viol.

De altfel, buna credinţă şi echitatea sunt concepte morale care corectează contractul atât la momentul formării sale, cât şi în timpul executării sale, echitatea fiind de natură a genera extinderea efectelor contractului, în calitate de clauză contractuală implicită, presupusă de natura însăşi a contractului.

Uzanţele cinstite ale comercianţilor sunt, de asemenea, concepte morale, consacrate normativ ca un standard şi ca un criteriu după care comportamentul comercianţilor este judecat din perspectiva legislaţiei antitrust, a legislaţiei de prevenire şi combatere a concurentei neloiale şi a legislaţiei protecţiei consumatorului.

Bioetica, stiintele vietii si drepturile omului

În plus, bioetica, adică setul de reguli morale aplicabile procedurilor medicale de graniţă care relevă, uneori, un fel de joacă de-a Dumnezeu a omului şi actelor juridice efectuate asupra aşa-numitului material uman este consacrată normativ, implicând întreaga societate în ceea ce poate sau nu să fie permis a se comercializa în acest domeniu. Bunele moravuri au, de regulă, valoare de limita negativă a libertăţii de a contracta, stabilind ce anume nu este permis parţilor, din punct de vedere etic, să tranzacţioneze.

În schimb, echitatea, privită sub aspectul său de clauză implicită a contractului, operează şi ca extensie a efectelor acestuia, conform cu natura sa art. Zona de graniţă între bine şi rău sau, mai bine zis, zona în care graniţele acestora se întrepătrund depăşeşte zona dreptului, trecând în zona religiei, a artei, a educaţiei şi a sociologiei sau a psihologiei, tocmai pentru că nu mai este predictibilă.

Iar dincolo de bine şi de rău, devine chiar dificilă definirea omului ca fiinţă socială şi compusă din toate amintirile, proiecţiile, idealurile, aşteptările şi relaţiile cu ceilalţi [5]. Ca şi distincţia dintre alb şi negru, distincţia dintre bine şi rău este naturală, intuitivă, simplu de făcut. Educaţia şi sofisticarea duc către nuanţe, către o lume în culori, normală şi încă naturală, în genere. Dar accentuarea culorilor, prelungirea tuşelor şi abstractizarea naturalului pot conduce la camuflarea albului şi a negrului şi la blurarea imaginii sau a mesajului.

Principii fundamentale de bioetică medicală Dr Ivan Puiu. - презентация

De altfel, din cauza culorilor stridente, a accentuării graniţelor între culori sau a excesului de abstractizare, poţi ajunge să nu mai vezi nici albul, nici negrul, ci doar ceea ce îţi imaginezi că e curcubeul.

Unii ar putea spune chiar că albul şi negrul nici nu sunt culori propriu-zise, ci doar fundalul culorilor. Adevărul este că spectrul luminii vizibile — curcubeul — nu evocă deloc albul şi negrul, ci numai culorile, de la roşu la verde.

Aşa că, de ce să ne batem capul cu distincţia între alb şi negru, care oricum nu prea mai există când contururile se estompează? Pentru mulţi sofisticaţi, amestecul de alb şi negru de la graniţele dintre ele determină tendinţa sau chiar tentaţiade a omite graniţele, de a construi, artificial şi convenţional, certitudinea că albul este noul negru.

Exact la fel stau lucrurile cu distincţia dintre bine şi rău. Iar în lipsa acestei distincţii, ceva esenţial, fundamental, se pierde: etica.