Anatomia si structura ochiului

Structura ochilor și acuitatea vizuală. Clinic ophthalmologic - Eye Microsurgery - Kishinev center

A short summary of this paper 36 Full PDFs related to this paper Read Paper Download Ochiul — aparat optic Anatomia şi structura ochiului Globul ocular este organul ce asigură funcţia vizuală, fiind un organ neuro- senzorial, cu formă sferică.

Prezintă o parte anterioară, ce este transparentă şi poartă denumirea de cornee.

Structura și funcțiile analizatorului vizual

Globul ocular are un diametru antero-posterior de 26 mm la emetropi, pe când la hipermetropi axul este mai mic, iar la miopi axul este mai mare. Foto 1 — Globul ocular- anatomie Având o formă sferică, aceasta prezintă ca orice sferă: - Un pol anterior, denumit şi extremitatea anterioară a globului ocular; - Un pol posterior, denumit şi extremitatea posterioară a globului ocular; - Un ecuator situat la distanţă egală între cei doi poli; - Meridiane. Toate aceste repere au un rol esenţial âîn localizarea diverselor patologii ale globului ocular.

Structura globului ocular este reprezentată de pereţii globului ocular şi mediile transparente, refringente.

ADMITERE MEDICINA: ANALIZATORII 4: Analizatorul vizual partea I - Structura

Pereţii globului ocular sunt contruiţi din 3 tunici concentrice: 1 Ochiul — aparat optic 1. Sclerocorneea, care mai este denumită şi tunică externă fibroasă; 2. Uveea, denumită tunica mijlocie vasculară, alcătuită din 3 elemente: iris, corp ciliar şi coroidă; 3. Retina sau tunica internă nervoasă.

Acuitatea vizuală se măsoară în unități, Acuitate vizuala - Visual acuity - kingpinshop.ro

Sclerocorneea are forma globului ocular, fiind tunica situată la exterior, care are o structură fibroasă. Funcţia principală a acestei tunici este de menţinere a presiunii intraoculare. Ea este de asemenea alcatuită la rândul său din 3 componente: a. Corneea; b. Limbul sclerocorneean; c. Corneea — este porţiunea anterioară a sclerocorneei şi este transparentă.

structura ochilor și acuitatea vizuală

Continuitatea dintre aceasta şi scleră se realizează la nivelul limbului sclerocorneean. Aceasta prezintă structura ochilor și acuitatea vizuală feţe şi o circumferinţă: - o faţă anterioară convexă în contact direct cu filmul lacrimal şi cu mediul exterior atunci când fanta palpabrelă este deschhisă; - o faţă posterioară concavă care este în contact direct cu umoarea apoasă din camera anterioară.

structura ochilor și acuitatea vizuală

Din punct de vedere histologic, corneea esre avasculară, transparentă şi cu o structură laminară reprezentată de următoarele straturi expuse din exterior spre interior: - filmul lacrimal; - epiteliul corneean anterior ce este scuamos stratificat nekeranizat cu numeroase terminaţii nervoase libere şi la nivelul căruia se disting 3 zone principale: a.

Limbul sclerocorneean prezintă: - o zonă traberculară alcătuită dintr-o faţă profundă ce este în interrelaţie cu unghiul camerei anterioare şi o suprafaţă ce este în interrelaţie cu canalul Schlemm; - sinusul venos scleral denumit şi canalul Schlem format împreună cu sistemul venos intrascleral şi episcleral.

Sclera are aspectul unei sfere incomplete de culoare alb sidefie şi prezintă: 2 Ochiul — aparat optic - o faţă externă superficială, convexă, la nivelul căreia se inseră muşchii extreoculari; - o faţă internă profundă concavă, aflată în interrelaţie cu coroida şi corpul ciliar; - un orificiu anterior, nivel la care se continuă cu corneea, trecerea realizându- se la nivelul limbului sclerocorneean; - un orificiu posterior ce este străbătut de nervul optic.

Din punct de vedere histologic, sclera este alcătuită din ţesut conjunctiv reprezentat de substanţă fundamentală, fibre de colagen şi fibrocite. În ceea ce priveşte vasculazaţia, această structură este avasculară. La exterior, sclera este acoperită de o membrană fină vascularizată — episclera. Uveea prezintă 3 regiuni principale: - uveea anterioară sau irisul, situată între cornee şi cristalin. Poate fi comparată cu un diafragm ce prezintă centrul un orificiu reprezentat de pupilă.

Irisul este alcătuit din 2 feţe una anterioară şi una posterioară şi 2 circumferinţe marea şi mica circumferinţă. Din punct de vedere histologic, irisul prezintă 4 straturi: a. Prezintă o suprafaţă structura ochilor și acuitatea vizuală în contact direct structura ochilor și acuitatea vizuală sclera şi o porţiune internă în contact direct cu corpul vitros.

Centrul oftalmologic Microchirurgia ochiului in Moldova

Suprafaţa internă este alcătuită din: a. Acestea se pot defini ca fiind ghemuri vasculare ce sunt cuprinse într-un ţesut conjunctiv şi acoperite de un epiteliu bistratificat, în număr de şi au 2 scopuri esenţiale: de a secreta umoarea apoasă şi de a fi loc de inserţie pentru ligamentul lui Zinn. Muşchiul ciliar este localizat la exteriorul corpului ciliar şi este alcătuit din fibre musculare netede cu direcţii diferite, ce au drept rol reglarea curburii cristalinului prin contracţia lor.

structura ochilor și acuitatea vizuală

Faţa sa externă intră în raport cu sclera, iar faţa sa internă cu retina. Din punct de vedere histologic, aceasta este alcătuită din 4 straturi, de la exterior la interior: a. Retina este delimitată anterior de ora serrata şi posterior de nervul optic şi prezintă: - o faţă externă ce este în raport cu membrana Bruch; - o faţă internă în raport cu corpul vitros.

Retina prezintă 3 porţiuni: a. De la nivelul camerei anterioare, aceasta este drenată la 4 Ochiul — aparat optic nivelul reţelei trabeculare în structura ochilor și acuitatea vizuală Schlemm. Aceasta este principala cale de evacuare a umorii apoase. Cristalinul este o lentilă biconvexă, transparentă şi avasculară, ce prezintă o capsulă numită cristaloidă.

  • Ce să faci dacă viziunea s-a deteriorat
  • Dacă refracția vederii
  • Serviciile medicale de la acea ora erau centrate in exclusivitate pe medicina muncii si medicina generala.
  • Este posibilă restabilirea vederii minus 7

Fiind o lentilă biconvexă, prezintă o faţă anterioară alcătuita de peretele posterior al camerei posterioare, şi o faţă posterioară, cu raport direct cu fosa hialoidă a corpului vitros, si cinrcumferinţa cristalinului, ce reprezintă locul de inserţie a fibrelor ecuatoriale a zonulei ZINN.

Cristalinul prezintă o capsulă proprie numită cristaloidă, şi un nucleu cu structură epitelio-fibrilara. Zonula ZINN, denumită şi ligamentul suspensor al cristalinului are rol ligamentar. Corpul vitros este delimitat anterior, de cristalin, corpul ciliar şi zonula Zinn, posterior de retină. Are o structură gelatinoasă incoloră alcătuit din fibre de colagen, substanţă fundamentală ce conţine acid hialuronic şi fibrocite.

Întreg corpul vitros este înconjurat de o capsulă denumită hialoidă. Anexele globului ocular sunt reprezentate de pleoape, conjunctivă, aparatul lacrimal si muşchii extraoculari. Fiziologia vederii Globul ocular are funcţia unui aparat fotografic când vine vorba de realizarea imaginii.

structura ochilor și acuitatea vizuală

Diafragmul care stabileşte cantitatea de lumină ce pătrunde este structura ochilor și acuitatea vizuală de pupilă, iar filmul fotografic este retina. Ochiul uman este alcătuit din 4 lentile sferice centrate, şi anume: corneea, umoarea apoasă, cristalinul si corpul vitros. Aceste lentile formează dioptrul ocular. De asemenea, una dintre capacităţile globului ocular este cea de a vedea clar la distanţe diverse, acest lucru putând fi posibil datorită puterii de convergenţă a acestuia, fenomenul purtând denumirea de acomodaţie.

Acomodaţia apare consecutiv unui stimul ce este reprezentat de vederea neclară a obiectelor. La nivel cortical sunt transmise impulsuri pe calea aferentă, iar comenzile necesare vederii clare sunt transmise de la nivel cortical la organul efector care în acest caz este reprezentat de muşchiul ciliar-zonula Zinn-cristalin.

Pupila are o mare capacitate adaptivă, aceasta îndeplinind 3 funcţii şi anume: dozează cantitatea de lumină ce ajunge la globul ocular, permiţând astfel o vedere de o calitate bună la variaţii mari ale intensităţii luminoase, prin mioză creşte dimensiunea profunzimii câmpului, şi tot prin intermediul miozei sunt reduse considerabil aberaţiile cromatice şi de sfericitate.

Vederea cromatică 5 Ochiul — aparat optic Retina are ca funcţie transformarea energiei luminoase printr-o serie de reacţii chimice în semnal electric ce este transmis pe calea optică la structura ochilor și acuitatea vizuală nervoşi. Lumina acţionează la nivelul celulelor cu conuri şi bastonaşe; aceste celule conţin pigment vizual. În celulele cu bastonaşe pigmentul vizual este reprezentat de rodospină, iar în cele cu conuri există pigment sensibil la roşu, verde şi albastru.

Când o celulă cu bastonaş absoarbe un foton, apar o serie de reacţii ce duc în final la activarea rodospinei. Vederea cromatică este caracteristică celulelor cu conuri din maculă, iar perceperea culorilor apare consecutiv amestecului în diverse proporţii a celor 3 culori fundamentale verde, roşu, albastru. Fiziologia vederii binoculare Vederea binoculară apare consecutiv integrării într-o singură imagine a imaginilor percepute de cei 2 globi oculari.

Procesul vederii binoculare cuprinde 2 structura ochilor și acuitatea vizuală într-o primă etapă având loc transmiterea celor 2 imagini clare la creier, iar în cea de-a doua etapă se realizează imaginea unică consecutiv procesului de fuziune.

Componentele vederii binoculare sunt reprezentate de: - percepţia simultană, care cuprinde capacitatea de a percepe 2 imagini diferite în acelaşi timp şi capacitatea de a percepe dedublat un obiect situat în afara ariei Pann; 6 Ochiul — aparat optic - fuziunea ce reprezintă fenomenul de îmbinare a imaginilor similare de la cei 2 globi oculari într-o singură imagine; - karate și viziune ce reprezintă capacitatea de a vedea cea de-a treia dimensiune a spaţiului.

Imaginile pe care noi le vedem sunt formate din reflexia luminii de la nivelul obiectelor la care ne uităm. Fascicolul de lumină pătrunde la nivelul ochiului şi în momentul în care străbate corneea, datorită faptului că aceasta este curbă, deformează fascicolul de lumină, determinând apariţia unei imagini răsturnate la nivelul retinei. Odată ce imaginea este clară şi focusată la nivelul porţiunii senzitive a retinei, energia din fascicolul luminos determină apariţia unui semnal electric ce transportă informaţia la nivelul creierului prin intermediul căilor optice.

La acest nivel, imaginea se transformă dintr-o imagine răsturnată în una normală. Formarea imaginii pe retină Imaginea se formează pe retină cu ajutorul sistemului dioptic al ochiului. Imaginea care se formează este o imagine reală, răsturnată şi mai mică decât obiectul vizat.

Ochiul are toate punctele cardinale situate pe axa optică. Toate suprafeţele de refracţie ale ochiului se comportă ca şi cum ar fi o singură lentilă cu centrul la 17 mm înaintea retinei şi cu o putere de refracţie totală de cca 60 dioptrii.

Multă vreme s-a considerat că echivalenta acestei lentile este cristalinul. Dar cea mai mare putere de refracţie nu o are cristalinul, ci faţa anterioară a corneei.

Diferenţa maxima de densitate a mediilor transparente străbătute de razele luminoase se întâlneşte la interfaţa aer-cornee. Reglarea cantităţii de lumină în ochi Pupila limitează cantitatea de lumină care intră în ochi, având diametrul variabil între 2 şi 8 mm, cu un optim între 2 şi 3 mm diametrul mai mare favorizează aberaţiile sferice sicromatice, iar diametrul mai mic modifică difracţia şi degradează imaginea.