Viziune antropologică a conștiinței

Este deci necesar să descifrăm mai întîi sensul conceptului de reflectare, să urmărim momentele mai importante ale dezvoltării capacităţii de reflectare a materiei, în vederea desprinderii mecanismului genezei şi specificului conştiinţei — formă superioară de reflectare, proprie omului.

Categoria de reflectare După cum am mai văzut, materia este structurată şi organizată în sisteme şi structuri tot mai complexe ; acestea se găsesc într-o permanentă interacţiune, care generează mişcarea şi dezvoltarea.

Pe bună dreptate, ştiinţa modernă acordă tot mai multă atenţie interacţiunii fenomenelor, iar filozofia explică o serie de probleme ale ontologiei şi gnoseologiei pornind de la interacţiunea universală a obiectelor şi fenomenelor. Între altele, şi reflectarea este explicată pornind de la interacţiune, deoarece se structurează ca o formă complexă a interacţiunii universale a sistemelor.

Conţinutul și natura reflectării Reflectarea este un atribut fundamental al materiei, al structurilor şi sistemelor materiale aflate în interacţiune; ea constă în capacitatea acestora de a înregistra, păstra şi transmite influenţele exercitate de acţiunea altor sisteme. Clasicii filozofiei marxiste au arătat că reflectarea este o reproducere a obiectului.

În unele lucrări de psihologie, noţiunea de reproducere desemnează fenomenul de reflectare.

Găsim referiri în acest sens la psihologul francez H. Ele tind să-l reproducă şi o fac mai întîi prin adaptarea corpului propriu, mai apoi prin simulacre şi mult mai tîrziu, cu ajutorul metodelor ştiinţifice. În literatura filozofică, reflectarea ca reproducere mai este tratată şi de către o serie de autori, cum ar fi M.

Cornforth, B. Ukrainţev 6 şi alţii. În literatura filozofică din ţara noastră, reflectarea îşi găseşte o tratare oarecum asemănătoare în lucrările lui Ath.

Joja 7Pavel Apostol 8 etc. Prin urmare, putem reduce — pentru moment — conceptul de reflectare la unul mai simplu şi mai inteligibil, acela de reproducere, considerîndu-l, într-un fel, definitoriu pentru reflectare.

Astfel înţeleasă, reflectarea se realizează totdeauna prin interacţiunea dintre două fenomene, două sisteme : a sistemul S1, care — în interacţiune cu un alt sistem, S2 tratamentul viziunii magice reproduce în sine influenţe, aspecte ale acestuia şi care se numeşte sistem reflectant; b sistemul S2, care se reflectă în S1 şi care se numeşte sistem reflectat.

Dar, în conformitate cu principiul newtonian al acţiunii şi reacţiunii — după care orice sistem ce acţionează asupra altuia întîmpină o re-acţiune din partea acestuia din urmă —, reflectarea trebuie concepută nu numai ca reproducere a influenţelor unui sistem de către altul, ci şi ca acţiune re-acţiune a acestuia asupra celui dintîi. Prin urmare, numai din considerente didactice facem distincţia între reflectant şi reflectat ; în realitate, orice sistem este — simultan — reflectant şi reflectat.

Ca şi interacţiunea, pe fondul căreia se şi realizează, reflectarea este o relaţie reciprocă între două sisteme ; dar nu este o relaţie simetrică, deoarece fiecare din cele două sisteme reflectă influenţele celuilalt într-un mod propriu.

VI. Reflectare şi conştiinţă ; structura şi dinamica conştiinţei sociale

Particularităţile prin care viziune antropologică a conștiinței sistem oarecare reflectă influenţele altuia, funcţie comprimate de testare a vederii natura specifică a celor două sisteme, poartă numele de formă de reflectare.

Recompusă din aceste elemente, reflectarea poate fi definită ca o categorie filozofică care desemnează reproducerea specifică de către un sistem S1, reflectant a influenţelor altui sistem S2, reflectatca urmare a interacţiunii lor specifice şi a unei proprietăţi universale a sistemelor de a recepţiona, păstra şi transmite influenţele exercitate de alte sisteme asupra lor şi de a re-acţiona la aceste influenţe. Definind reflectarea ca reproducere, se pune problema în ce măsură ceea ce a fost reprodus de reflectant corespunde reflectatului.

Unii autori consideră că reflectarea umană — de exemplu — nu cere o precizie izomorfă, ci una izotipă, care se bazează pe corespondenţa imaginii cu obiectul în limitele unor trăsături tipice 9. E adevărat că recunoaşterea unui obiect oarecare, a unei persoane etc. În artă, viziune antropologică a conștiinței exemplu, redarea în imagini merge de la o asemănare mai mică sau mai mare între imagine şi obiect pînă la o exprimare simbolică, care păstrează numai una sau cîteva trăsături tipice ale obiectului.

S-ar viziune antropologică a conștiinței presupune că reflectarea, în evoluţia ei de la inferior la superior, a mers de la izomorfism către izotipism, ca o formă mai economicoasă şi mai perfecţionată.

Ţinînd seama de această ipoteză, există un anumit temei să considerăm că la unele niveluri reflectarea corespunde izomorf reflectatului, iar la alte niveluri cum ar fi şi cel subiectiv reflectarea corespunde izotip reflectatului.

În procesualitatea dezvoltării ei, ţinînd seama de reflectarea prin intermediul aparatelor, izotipul se completează cu izomorful, funcţionînd în unitatea lor. O analiză atentă a dezvoltării viziune sănătoasă pentru hoți de reflectare, a multiplelor forme şi particularităţi în care se înfăptuieşte, ne îndreptăţeşte să considerăm că reflectarea umană trebuie concepută mai degrabă ca re-producere şi nu pur şi simplu ca reproducere.

Reflectare şi informaţie Informaţia este considerată ca fiind una dintre noţiunile fundamentale ale ciberneticii, în strînsă legătură cu noţiunile de comandă şi control ; ea este legată de însuşi obiectul de studiu al acesteia. Informaţia formează, de asemenea, obiectul de studiu al teoriei informaţiei din matematică. După cum se observă, Wiener are în vedere, în manieră behavioristă, tocmai semnificaţia gnoseologică a informaţiei.

Desigur, noţiunea de informaţie are o sferă mult mai largă şi însuşi Wiener, în alte lucrări, o tratează ca examenul degetelor la ochi. Informaţia se prezintă atît sub formă de semnale care se transmit prin sistemul nervos al omului sau animalului, cît şi sub formă de semnale care circulă prin dispozitivele tehnice ; informaţie conţine şi molecula de ADN ca purtătoare a eredităţii etc.

Din acest punct de vedere, găsim justificată temerea exprimată de unii autori în legătură cu îngustarea sferei noţiunii de informaţie, în unele studii, doar la sensul ei gnoseologic Viziune antropologică a conștiinței toate acestea, fără a prejudicia sensului general al noţiunii de informaţie, găsim necesară tratarea acesteia şi prin prisma semnificaţiei sale gnoseologice.

Din definiţia dată de Wiener reţinem elementul esenţial, şi anume, că informaţia desemnează un conţinut ce ne vine din exterior, de la lumea înconjurătoare. Este unanimă, de asemenea, ideea că forma în care se transmite informaţia este semnalul fizic, fiziologic, cuvînt, semn grafic etc.

Discuţii apar mai ales în ce priveşte natura informaţiei. Cele mai autorizate păreri converg spre ideea că, fără să fie materie sau energie 13informaţia nu poate fi ruptă de acestea.

Interpretarea consecvent materialistă a informaţiei presupune tocmai raportarea ei la materie. Informaţia este un rezultat, o consecinţă a legăturii şi interacţiunii universale a sistemelor materiale.

• Conștiința morală O antropologie teologica Viziune antropologică a conștiinței.
• Viziune antropologică a conștiinței. ‪Gheorghe Negustor‬ - ‪Google Academic‬
• Confuzia minală reprezintă sindromul cel mai complet al tulburărilor generale ale conștiinței: 1.
• Чатрукьян заколебался.
• Reabilitare pentru deficiențe de vedere
• Audio de vizualizare în tabel

Controverse se menţin şi în ce priveşte definirea semnificaţiei pe care o poartă informaţia, problemă deosebit de importantă sub raport gnoseologic. Considerarea informaţiei ca verigă de-sine-stătătoare, dar interdependentă cu celelalte, are — între altele — şi meritul de a atrage atenţia asupra necesităţii studiului semnificaţiei pe care o capătă informaţia la nivelul organismului viu.

Această interesantă problemă, depăşind sfera exclusivă a biologiei, afectează şi alte discipline, cum ar fi teoria cunoaşterii, logica, psihologia, lingvistica, semiotica etc.

Atît comportarea instinctivă, la nivel animal, cît şi planul afectiv şi volitiv la nivel uman au o legătură directă cu semnificaţia informaţiei.

Lumină și Întuneric (cu subtitrare)

Trebuie subliniată, însă, dependenţa semnificaţiei de informaţie. Semnificaţia nu are valoare reflectorie în sine, ruptă de informaţie ; ea nu este reflectare directă. Semnificaţia este totdeauna o verigă mijlocită în lanţul reflectării, un auxiliar important al acesteia. Procesele informative la animale comportă şi ele o anumită semnificaţie; altfel n-ar fi posibilă adaptarea la mediu a organismelor vii şi, prin urmare, nici existenţa lor.

Se impune însă precizarea că animalele nu au conştiinţa semnificaţiilor transmise pe cale informaţională.

La animale, semnificaţia nu depăşeşte cadrul pur biologic, cu referire strictă la nevoile lor vitale. Semnificaţia obiectului potrivit naturii sale este proprie numai omului şi, prin urmare, despre ea se poate vorbi numai la nivelul formei specific umane de reflectare. Asupra relaţiei dintre reflectare şi informaţie nu s-a ajuns încă la un consens în momentul de faţă.

În literatura de specialitate se conturează două poziţii principale, care, bineînţeles, nu exclud şi existenţa, altor variante. Primul punct de vedere 15 consideră noţiunea de informaţie în strînsă legătură cu noţiunile de comandă şi control, fără de care nu ar avea sens. Prin urmare, informaţia ar fi o proprietate particulară a materiei, despre care se poate vorbi numai la nivelul sistemelor dinamice complexe ; potrivit acestui punct de vedere, reflectarea şi informaţia desemnează procese diferite cu semnificaţii total deosebite.

Cealaltă poziţie 16 consideră că noţiunile de reflectare şi informaţie sînt distincte numai în ce priveşte viziune antropologică a conștiinței de abstractizare. Informaţia este un concept al ciberneticii, iar reflectarea un concept al filozofiei.

Ele însă desemnează una şi aceeaşi proprietate a materiei. În această, perspectivă, informaţia este o proprietate generală a materiei, cu specificarea că obiectele din natura lipsită de viaţă sînt doar purtătoare pasive de informaţie, iar lumea vie este consumatoare de informaţie.

Prima poziţie pare mai fundamentată, iar argumentul că informaţia este o proprietate particulară a materiei, strîns legată de comandă şi control de apariţia sistemelor dinamice complexepare să fie mai întemeiat Informaţia, ca mod particular al reflectării, este o noţiune ce formează obiectul de studiu al teoriei informaţiei şi ciberneticii.

Dar, întrucît comportarea autoreglată este caracteristică sistemelor proprii mai multor niveluri de organizare a materiei în orice caz în sistemele biologice şi socialeprecum şi în sistemele logice şi tehnice, informaţia apare ca o modalitate de reflectare cu un grad apreciabil de generalitate, fapt pentru care filozofia este interesată în abordarea ei.

Ca interacţiune între semnificant şi semnificat, realizată prin intermediul unui semnal — purtător de semnificaţie de la emiţător la receptor semnalul avînd cel mai adesea o natură energetică şi un temei substanţial —, informaţia reprezintă principala modalitate de alimentare a mecanismelor cu autoreglare. Fără un permanent flux informaţional nu se poate stabili un raport de conexiune inversă.

La nivel vederea încețoșată ce este, informaţia întemeiază şi mijloceşte comunicarea, transmiterea unui stoc semnificativ.

Conștiință

Prelucrarea acestui stoc de informaţii semnificatoare constituie premisa declanşării mecanismului de reacţie, de răspuns adecvat al sistemului la semnalele pe care le recepţionează din mediul exterior. Odată cu aceasta se realizează un proces de reflectare, de reproducere de către reflectant a acţiunilor reflectatului şi, totodată, de producere de către reflectant a unor acţiuni modificatoare asupra reflectatului.

Într-o asemenea interpretare, în sistemele complexe, informaţia poate fi considerată ca un viziune antropologică a conștiinței al reflectării şi avînd o valoare reflectorie, iar reflectarea, la nivelul aceluiaşi tip de sisteme, poate fi definită ca un proces informaţional.

Formele principale ale reflectării. Preistoria conştiinţei În opoziţie cu interpretările hilozoiste, inervația vederii tind să însufleţească întreaga natură, ştergînd în acest fel orice diferenţă între conştient şi neconştient, filozofia marxistă consideră că ar fi o greşeală tot atît de mare să se tragă un zid de netrecut între materie şi conştiinţă, care să le separe în mod absolut.

Materialismul dialectic, bazîndu-se pe datele ştiinţelor particulare, promovează ipoteza emisă încă de Diderot, susţinută de o serie de naturalişti Haeckel, Morgancă întreaga materie posedă o proprietate asemănătoare senzaţiei şi conştiinţei, şi anume reflectarea Pornind de la această premisă, filozofia marxistă pune în evidenţă faptul că între reflectarea neconştientă şi reflectarea conştientă, există o legătură genetică, ultima rezultînd din prima, printr-un îndelungat proces de dezvoltare, care constituie, de fapt, preistoria naturală şi socială a intelectului uman Dezvoltarea funcţiei de reflectare se concretizează în apariţia unei diversităţi de forme de manifestare, expresie a dinamicii factorilor mai sus enumeraţi ; ea începe prin a se înfăptui iniţial 1 într-o formă obiectuală la nivelul structurilor fizice şi biologicetrecînd apoi prin.

Această schemă foarte generală a formelor de reflectare se realizează într-un îndelungat proces de evoluţie, parcurgîndu-se niveluri calitative specifice în cele trei mari domenii ale existenţei : natura lipsită de viaţă, natura vie, societatea umană cu menţiunea că forma obiectuală este comună primelor două domenii ale existenţei, iar celelalte două forme de reflectare viziune antropologică a conștiinței specifice şi se structurează în istoria, ultimului domeniu — societatea umană.

Niveluri ale reflectării în natură ; specificul reflectării în natura vie Forma elementară a reflectării se realizează prin interacţiunea lucrurilor lipsite de viaţă, la nivelul structurilor fizico-chimice, viziune antropologică a conștiinței legi specifice acestora.

Relaţii contradictorii de acţiune şi reacţiune mecanicăde atracţie şi respingere electrică şi magneticăde sinteză şi reducere chimică etc. La acest nivel distingem acea capacitate reflectorie proprie întregii materii, şi anume proprietatea sistemelor de a înregistra, păstra şi transmite influenţele din exterior şi de a re-acţiona viziune antropologică a conștiinței ele.

Folosindu-se proprietăţile reflectorii ale structurilor fizice şi chimice, au fost create dispozitivele de memorare a maşinilor cibernetice actuale.

Conștiință - Wikipedia

Pe baza unui îndelungat proces de transformări fizice şi chimice şi în funcţie de mecanismul de structurare a diferitelor niveluri de organizare a materiei, s-au instituit o succesiune de stadii principiale în evoluţia funcţiei de reflectare. În cadrul acestui proces, un moment important, specific naturii neînsufleţite, îl constituie trecerea materiei de la anorganic la organic. Diversificarea incomparabil mai mare a substanţelor organice în raport cu cele anorganice, faptul că substanţele organice reacţionează lent şi progresiv, că se produc la temperaturi relativ joase, că sînt solubile în apă şi insolubile în solvenţi organici au creat condiţii favorabile unei uriaşe complicări structurale a materiei, pe baza căreia s-au format substanţele proteice şi acizii nucleici.

Iar acestea constituie, după cum se ştie, substratul material al apariţiei vieţii. Încă Engels sublinia că viaţa e modul de existenţă a corpurilor albuminoide proteinele. Substanţele proteice predomină în compoziţia materiei vii şi joacă un rol fundamental în procesul de metabolism, avînd proprietatea de autoînnoire.

După cum se ştie, materia vie, cu mici excepţii, viziune antropologică a conștiinței organizează în celule. Celula este unitatea morfologică fundamentală pentru lumea vie.

Celulele se integrează în sisteme mai complexe, ajungîndu-se pînă la organisme. Trecerea de la natura neînsufleţită la natura vie constituie un moment de cotitură atît în dezvoltarea materiei, cît şi a facultăţii ei de reflectare. Reflectarea la nivelul biologic se realizează iniţial în forma excitabilităţii, ca modalitate de reflectare comună la plante şi la organismele monocelulare.

Ca formă de reflectare, ea se realizează după legile biofizicii şi biochimiei, calitativ diferite de legile fizice şi chimice anterioare. Aici se petrece o dedublare dialectică ce delimitează relativ reflectantul de reflectat. Reflectantul devine organism, iar reflectatul mediu.

Interacţiunea dintre organism şi mediu se manifestă dialectic, ca unitate şi opoziţie a contrariilor. Organismul, pentru a supravieţui, trebuie să reflecte adecvat condiţiile mediului şi să se adapteze la ele.

La nivelul excitabilităţii, organismul reproduce reflectatul mediul fără să aibă mecanisme de reflectare specializate. La plante şi la organismele animale inferioare, excitabilitatea se perfecţionează mai ales la plante în forma tropismelor, ca reacţii diferenţiate, oarecum specializate, faţă de diferite condiţii ale mediului chimiotropisme, fototropisme, geotropisme etc. Interacţiunea plantelor cu mediul păstrează un caracter relativ constant, mai ales datorită faptului că ele sînt fixate într-un mediu care rămîne relativ acelaşi perioade mari de timp.

Din această cauză, ele nu vor progresa din punctul de vedere al reflectării dincolo de tropisme, constituind oarecum o direcţie înfundată în ceea ce priveşte dezvoltarea reflectării. Progresul reflectării spre forme superioare se realizează pornind nu de la plante, ci de la animale, care angajează interacţiuni foarte variate.

Datorită mobilităţii lor, animalele sînt puse să trăiască în condiţiuni de mediu dintre cele mai neobişnuite. Obligate să se adapteze la ele, în interacţiunea permanentă cu acestea, îşi creează mecanisme reflectorii din ce în ce mai specializate.