Afectarea vizuală genetică în. boli genetice in oftalmologie
Conținutul
Urmărire și prognostic Neuropatia optică ereditară Leber denumită și amauroza congenitală Leber sau neuropatie optică Leber este o boală genetică ce duce la pierderea vederii.
Boala debutează în general în adolescență sau în jurul vârstei de 20 de ani, cu toate acestea existând și cazuri cu debut în copilărie sau la vârsta adultă. Bărbații sunt mai frecvent afectați decât femeile, raportul bărbați vs.
Neuropatia optică Leber a fost descrisă pentru prima dată ca entitate clinică în anul de către oftalmologul german Theodore Leber. El a prezentat o boală caracterizată prin scăderea progresivă a acuității vizuale printre membrii a patru familii.
boli genetice in oftalmologie
Aceste simptome pot fi prezente doar la un singur ochi sau simultan, la ambii ochi. În cazul în care doar un singur ochi prezintă simptome, celălalt ochi va fi afectat și el peste câteva săptămâni sau luni. În timp, vederea ambilor ochi devine din ce în ce mai slabă, afectarea vizuală genetică în scăderea brutală a acuității vizuale și a capacității de a distinge culorile.
- Deficiență vizuală genetică la copii
- Tratament Sindromul Usher este o afecțiune genetică ce presupune asocierea hipoacuziei neuro-senzoriale cu retinita pigmentară.
- Boli genetice in oftalmologie
- Acuitatea vizuală crește treptat până la 0,3 dioptri până la sfârșitul primelor luni, cu 0,6 dioptri până la sfârșitul celui de-al doilea an și ajunge la 1,0 dioptrii.
- Neuropatia optică ereditară Leber
- Clase de protecție a vederii
- Vederea amețită se așează
Această boală afectează în general vederea centrală, necesară pentru a efectua sarcini de finețe precum cititul, șofatul și recunoașterea fețelor. Pierderea vederii apare din cauza pierderii celulelor nervoase care transmit informația de la ochi la creier celulele nervului optic. Deși după debutul bolii în unele cazuri vederea centrală se poate ameliora cu timpul, în majoritatea cazurilor pierderea vederii și agravarea scăderii acuității vizuale sunt permanente.
Cel mai frecvent, singurul simptom al neuropatiei congenitale Leber este pierderea gradată și nedureroasă a vederii. Cazurile in care s-au raportat și alte simptome au fost incluse în categoria Neuropatie Optică Ereditară Leber plus.
White Pigeons are Complicated
Simptomele asociate pierderii vederii pot fi: anomalii ale mișcărilor, tremor și defecte de conducere cardiacă. Anumite persoane cu neuropatie optică Leber prezintă simptome similare cu cele ale sclerozei multiple. Scleroza multiplă este o boală cronică ce afectează creierul și măduva spinării sistemul nervos central determinând slăbiciune musculară, tulburări de coordonare și alte afectări de organ.
Epidemiologie
Există totuși cazuri în care vederea, după o scădere dramatică a acuității vizuale se ameliorează, aceste cazuri fiind persoanele de sex feminin care poartă mutația GA. Bărbații sunt mai afectați de amauroză congenitală Leber comparativ cu femeile. Mutațiile implică rearanjarea bazelor azotate și sunt următoarele: GA guanină în loc de adenină în pozițiaTC tirozină în loc de citozină și GA. Aceste mutații afectează în principal complexul I de gene ce codifică lanțul respirator mitocondrial.
Este asociată cu un prognostic mai sever al bolii, cu șansă foarte mică de recuperare a acuității vizuale. Aceste gene conțin ADN oricine și-a recăpătat vederea. Mitocondriile sunt organite celulare care convertesc energia dată de nutrienții din alimente într-o formă de energie pe care celulele o pot utiliza, numită ATP adenozin trifosfat.
ADN-ul uman este integrat în afectarea vizuală genetică în din nucleul ceulelor dar și mitocondriile care sunt organite citoplasmatice posedă o cantitate mică de ADN mitocondrial. Genele care determină neuropatia optică Leber conțin ADN mitocondrial și codifică instrucțiuni pentru sinteza proteinelor implicate în funcționarea mitocondriilor.
Aceste proteine sunt parte afectarea vizuală genetică în unui complex enzimatic mai extins, intramitocondrial, care ajută la convertirea oxigenului și a zaharurilor simple în energie utilizabilă la nivel celular. Mutațiile oricăreia dintre aceste gene determină anomalii ale procesului. Este neclar încă modul afectarea vizuală genetică în care aceste modificări genetice în lanțul energetic celular pot cauza moartea celulelor neuronale ale nervului optic și cum determină acestea simptomele specifice neuropatiei optice Leber.
Un procent semnificativ dintre persoanele care prezintă mutația genetică specifică bolii nu dezvoltă niciun simptom al acesteia de-a lungul vieții. Există anumiți factori de mediu care pot determina apariția bolii la o persoană care poartă mutația genetică specifică precum fumatul și consumul de alcool.
La dezvoltarea mitocondriilor embrionului nou format contribuie numai genele ce aparțin ovulului deci provin de la mamă. Genele ce aparțin spermatozoidului nu contribuie la dezvoltarea mitocondriei.
Prin urmare, bolile mitocondriale au transmitere maternă, numai mama transmițând boala către urmaș. Boala cu transmitere mitocondrială poate să apară în fiecare generație din familia respectivă și poate afecta atât persoanele de sex feminin cât și persoanele de sex masculin, însă bărbații afectați nu transmit mai departe boala, ci doar femeile.
Afectiuni retiniene periferice
Există și multe cazuri de neuropatie optică Leber ce nu prezintă istoric familial de boală tocmai din cauză că există și posibilitatea ca mama să fie doar purtător al mutației respective fără să dezvolte simptomele bolii, dar să transmită mutația către copil care poate dezvolta boala.
Prin urmare este greu de prezis dacă un copil care poartă mutația va dezvolta și simptomele asociate neuropatiei Leber precum pierderea progresivă și permanentă a acuității vizuale și alte simptome asociate. Este foarte important de știut că toate femeile care poartă mutația ADN-ului mitocondrial, chiar și cele care nu dezvoltă semnele și simptomele bolii transmit obligatoriu mutația către urmași, chiar dacă urmașul va dezvolta sau nu semnele și simptomele bolii.
Acuitatea vizuală scade foarte mult la săptămâni de la debutul simptomelor, boala evoluând rapid. La examinarea câmpului vizual, caracteristica neuropatiei optice Leber este prezența unui scotom centrocecal. O altă caracteristică simptomatologică la debutul bolii este pierderea capacității de a percepe corect culorile care se agravează în timp odată cu agravarea scăderii acuității vizuale.
Aceste simptome nu sunt însoțite de modificarea reflexelor pupilare și nici de durere la mișcarea globilor oculari.
Свежие записи
Fundoscopia examinarea fundului de ochi oferă indicii în ce privește diagnosticul, putându-se observa următoarele anomalii: rigidizarea vaselor retiniene centrale, microangiopatie telangiectatică circumcapilară și edem la nivelul fibrelor nervului vizual. După 6 luni în marea majoritate a cazurilor apare picaturi de ochi cu luteina nervului optic, aceasta fiind caracteristica principală a neuropatiei optice Leber.
În cazul în care pacientul se prezintă la medic târziu, în stadiul de atrofie optică, diagnosticul va fi mult mai greu de realizat deoarece trebuie excluse și celelalte cauze de atrofie optică, diagnosticul diferențial nefiind un proces ușor în acest caz.
În cazurile fără istoric familial de boală este obligatorie testarea genetică moleculară pentru efectuarea diagnosticului. Progonosticul în ce privește vederea pacientului depinde de tipul mutației genetice prezente la individul respectiv, întrucât pacienții cu mutația GA prezintă prognosticul cel mai prost.
Pacienții cu mutația TC au un prognostic mai bun, putând înregistra îmbunătățiri ale acuității vizuale în cazul în care boala debutează înainte de vârsta de 20 de ani.
Neuropatia optică Leber este în principal o boală gravă, majoritatea pacienților neprezentând ameliorarea acuității vizuale cu timpul și progresând în general către orbire. Prevalența acestei neuropatii optice cu simptome de scleroză multiplă este mult mai mare decât cea așteptată, întrucât în fiziopatologia acestei boli mitocondriale ar putea fi implicate și anomalii ale sistemului afectarea vizuală genetică în ceea ce duce la anumite reacții autoimune care să determine simptomele sclerozei multiple.
Și cazurile de neuropatie optică Leber ce nu asociază simptome de scleroză multiplă prezintă markeri ai autoimunității, întrucât în serul lor s-au gasit anticorpi ai tubulinei, o proteină a nervului optic. Numărul de anticorpi ai pacienților era mult mai mare comparativ cu numărul de anticorpi din serul populației generale sănătoase.
Cu toate acestea genotipurile cu rol în codificarea complexelor majore de histocompatibilitate clasa I și II nu au rol în etiopatogenia neuropatiei optice Leber, prin urmare ipoteza autoimunității nu a putut fi încă demonstrată. Sindroamele neuropatie optică Leber plus sunt caracterizate de apariția simptomelor adiționale precum: distonie spastică, ataxie și encefalopatie cu debut juvenil.
Aceștia sunt: 1. Prezența markerilor genetici: se realizează un test simplu ce poate utiliza celule cutanate, din foliculii piloși sau din sânge pentru a se evidenția tipul de mitocondrie pe care îl prezintă individul la nivelul celulelor. În cazul în care individul are un istoric familial de orbire cu debut brusc, indiferent de vârsta la care aceasta a debutat trebuie realizat un arbore genealogic și calculat riscul în funcție de genele pe care le deține individul afectat.
Să înțelegem orbirea
Există mai multe zone ale mitocondriei care pot fi afectate. Zona din mitocondrie în care s-a depistat mutația genetică specifică bolii este marcată cu un număr.
Tipul de mutație mitocondrială este asociat cu prognosticul întrucât anumite tipuri de mutație au un prognostic mai bun fiind asociate cu posibilitatea recuperării unei părți din acuitatea vizuală, în timp ce altele au un prognostic nefavorabil.
Sexul masculin este asociat cu prezența a mai multor cazuri de boală și cu un prognostic nefavorabil. Cel mai mare risc îl au adulții între 25 și 45 de ani. Dintre persoanele care au mitocondriile afectate de mutațiile genetice ale ADN-ului mitocondrial, anumiți indivizi au o proporție mai mică de mitocondrii afectate comparativ cu numărul de mitocondrii normale Numărul de mitocondrii anormale este în general exprimat procentual.
În cazul în care toate mitocondriile sunt afectate vorbim de homoplasmie. Substanțele toxice inhalate, ingerate sau absorbite prin piele pot cauza anomalii neurologice și orbire și este sugerat că majoritatea persoanelor care dezvoltă boli asociate cu orbirea sunt mult mai susceptibile la acțiunea acestor substanțe, afectarea vizuală genetică în cazul în care sunt expuși la o anumită toxină aceasta având efecte mult mai devastatoare decât în cazul populației nesusceptibile.
Afectiuni retiniene centrale
Este însă nevoie de studii ulterioare care să susțină această ipoteză. Substanțele toxice implicate în apariția orbirii sunt următoarele: fumul de țigară, alcoolul, anumite antibiotice tetraciclina, minociclina, streptomicina, eritromicina, cloramfenicolul, etambutolul și linezolidulcitostaticele, medicamentele antivirale utilizate în tratarea SIDAmedicamentele antimalarice, anumite medicamente antiaritmice, anumite medicamente antihipertensive, medicamentele antiepileptice, cianogenii care se găsesc în anumite alimente mazăre, fasole, nuci și caisevaporii din vopsele și diluanți vopseaua de păr, benzenul, toluenulneurotransmițătorii eliberați în perioadele de stress intens adrenalina și catecolamineletestosteronul și substanțele chimice oxidante.
Este foarte importantă evitarea substanțelor toxice și utilizarea antioxidanților în tratament deși nu există încă studii clare cu privire la efectele lor benefice pe termen lung.
